Poveşti terapeutice (3)

Un profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt … si ce ai de gand sa faci cu ele?

Stresul şi implicaţiile acestuia asupra relaţiei de cuplu

 

Autor articol: Geanina Vlad

Multa vreme,  stresul si factorii de stres au fost definiti la un nivel individual – fenomen ce afecteaza indivizii si starea lor de bine (Lazarus, 1999; Lazarus & Folkman, 1984). Astfel, multi teoreticieni au pus in evidenta stresul ca fiind un fenomen individual, desi se presupunea ca stresul personal are anumite consecinte sociale ce trebuie luate in calcul (Pearlin & Schooler, 1978). Un accent mai mare a fost pus ulterior pe aspectele mediului social in cadrul modelului conservarii resurselor (Hobfoll, Dunahoo, Ben-Porath, & Monnier, 1994). Conform acestei teorii, perceptiile subiective ale stresului au loc intr-un context social si efectele procesului de coping individual sunt analizate din prisma consecintelor sale sociale.

Recent, comunitatea stiintifica a acordat o atentie sporita cercetarilor stresului la nivelul cuplurilor. Privit dintr-o perspectiva sociala si sistemica, stresul dintre partenerii ce formeaza un cuplu este vazut ca avand un caracter interactiv. Atat indivizii luati separat, cat si cuplurile, se pot lovi de factori de stres biologici, sociali, culturali sau personali.

In momentul de fata, stresul prezent in relatiile de cuplu este definit (Bodenmann, 1995, 1997, 2005; Lyons, Mickelson, Sullivan, & Coye, 1998) ca un fenomen pur diadic, urmand traditia initiata de Reiss in 1981. In aceasta perspectiva, stresul diadic reprezinta o forma distincta de stres social, care implica preocupari comune, intimitate emotionala intre parteneri si mentinerea unei relatii stranse intre acestia. Astfel, conform lui Bodenmann (2005), stresul diadic este reprezentat de evenimente care ii afecteaza pe ambii parteneri (fie direct, cand cei doi se confrunta cu acelasi eveniment stresant sau cand sursa stresului este in interiorul cuplului, fie indirect, cand stresul unuia dintre parteneri se revarsa asupra relatiei, afectand ambii parteneri). In ambele cazuri, stresul diadic produce evaluari comune ale partenerilor (pe langa evaluarile individuale, primare si secundare, pe care cei doi le fac asupra situatiei stresante). De asemenea, apar si eforturi comune de coping ale cuplurilor, sau folosirea prin cooperare a resurselor comune (coping diadic). Asadar, stresul diadic poate fi clasificat pe trei dimensiuni:
–          Modul in care fiecare partener este afectat de stresor (direct sau indirect);
–          Sursa (originea) stresului (din interiorul sau din afara cuplului);
–          Secventa temporala (in ce moment din procesul de coping se implica fiecare partener)

Deoarece nu toti factorii de stres au acelasi impact asupra cuplurilor, a fost stabilita o clasificare a acestora pe criteriile locus, durata si intensitate.

1.Stres extern sau intern
Bodenmann (1995, 2005) si Story si Bradbury (2004) au definit factorii de stres externi ca fiind cei care isi au originea in afara relatiei de cuplu, ce apar din interactiunea indivizilor cu mediul lor social. Exemple de factori de stres externi (Revenson, Kayser, & Bodenmann, 2005; Karney, Story, & Bradbury, 2005; Bodenmann et al., 2007): experiente de la locul de munca, constrangeri socio – economice, conflicte cu vecinii, probleme cu autoritatile, stres legat de familia extinsa (frati, socri, alte rude). Bodenmann, Ledermann, Blattner-Bolliger, & Galluzzo (2006) includ tot aici si stresul legat de copii, el nefiind un fenomen intrinsec in cuplul propriu-zis.
Factorii de stres interni sunt cei care se nasc in interiorul diadei (cuplului). Astfel de factori sunt tensiunile si conflictele ce apar intre parteneri, datorita unor nevoi, dorinte, atitudini sau scopuri divergente, sau din cauza unor obiceiuri deranjante ale unuia dintre parteneri. Poate sa fie vorba si de lipsa de compatibilitate, dar si de tristete sau ingrijorare generata de starea partenerului (Bodenmann et al., 2006). Interactiunea dintre numeroase variabile din afara cuplului si reactia oricaruia dintre parteneri la ele cauzeaza adesea stres in relatie (intern), crescand probabilitatea aparitiei unor conflicte si a unor rezultate negative la nivel de cuplu (stresul individual se revarsa indirect asupra cuplului, provocand certuri).  Diferentierea intre factori externi si interni este foarte importanta, ea putand influenta rezultatele cercetarilor privind impactul stresului asupra relatiilor de cuplu. Ambele tipuri de factori trebuie studiate atat la nivel de individ, cat si in interactiune, pentru a descoperi covarianta acestora cu gradul de functionare a unei relatii. O serie de studii recente (Repetti, 1989; Story & Repetti, 2006; Bodenmann, Ledermann, & Bradbury, 2007) s-au axat pe modul in care stresul extern afecteaza relatiile de cuplu, dar si modul in care acesta interactioneaza cu stresul intern dintr-un cuplu.  

2.Stres acut sau cronic
Criteriul principal de diferentiere intre stresul acut si cel cronic este durata de timp in care cuplul este expus factorilor de stres.  Cei acuti sunt temporari si uneori efectele sunt singulare (Cohan & Bradbury, 1997). Cei cronici sunt reprezentati de aspecte stabile ale mediului, avand efecte pe termen lung (Karney, Story, & Bradbury, 2005).

3.Stres minor sau major
Factorii de stres majori sunt definiti ca evenimente majore de viata: boli grave, handicapuri, somaj, deces, accidente (Dohrenwend & Dohrenwend, 1974). Ducand adesea la suferinta fizica, acesti stresori provoaca un impact negativ sporit asupra relatiilor de cuplu (Caspi, Bolger, & Eckenrode, 1987).
Factorii de stres minor (tracasarile cotidiene) acopera (cf. Caspi et al., 1987) diferite dimensiuni ale vietii de familie (de exemplu aspecte legate de copii), conflictele de la locul de munca sau aspecte ce tin de mediul fizic (vecinii). Aici intra si solicitarile iritante, enervante ce apar in interactiunea zilnica cu mediul (de ex. intarzierea la o intalnire, faptul ca uiti de o programare).
Trebuie sa mentionam ca, multa vreme, cercetarile din domeniu s-au axat pe impactul factorilor de stres majori asupra relatiilor de cuplu si familiilor (Burr, 1973; Burr & Klein, 1994; McCubbin & Patterson, 1983). Astazi, studiile arata ca analiza tracasarilor cotidiene poate juca un rol mai important in intelegerea modului in care functioneaza cuplurile.

Tinand cont de cele trei dimensiuni (criterii) de clasificare si analiza a factorilor de stres, se impune sa mentionam cum s-au raportat la ele principalele modele teoretice privind impactul stresului asupra relatiilor de cuplu si familiei.

Modelele de stres familial propuse de Hill (1958) si rafinate de  McCubbin & Patterson (1983) au pornit de la teoria ABC-X, unde A (evenimentul stresor si dificultatile asociate lui),  interactioneaza cu B (resursele de coping ale familiei), care la randul sau interactioneaza cu C (modul in care familia evalueaza si defineste evenimentul), ceea ce produce in final X (criza).  Aceste modele s-au ocupat doar de evenimentele majore de viata. Pe de alta parte, prin includerea unui numar mare de procese si variabile, ele sunt extrem de complexe, avand o valoare practica scazuta (greu de testat empiric).

Karney and Bradbury (1995) au propus un model de stres in relatiile de cuplu numit vulnerability–stress–adaptation model. Ei considerau ca exista o combinatie de trei factori care duc la stres marital sau divort: puncte slabe de durata (trasaturi de personalitate problematice – neuroticism- sau o familie de origine cu probleme), evenimente stresante (majore, circumstantiale sau simple tranzitii normative) si procese deficitare de adaptare (incapacitate de a empatiza si de a oferi sprijin partenerului, modalitati de rezolvare de probleme de tip defensiv, ostil sau lipsit de implicare).

Un model care permite o intelegere mai rafinata a rolului jucat de stres in cupluri a fost propus de Bodenmann (1995, 2000) si Bodenmann et al. (2007) – the stress–divorce-model. Analizand impactul factorilor de stres minori (acuti sau cronici) asupra functionarii cuplului (timpul petrecut impreuna, comunicarea, starea de bine a partenerilor), este evidentiat modul in care acesti mediatori covariaza cu gradul de satisfactie maritala si cu probabilitatea unui divort.

Se considera ca stresul extern afecteaza calitatea unei relatii prin:
– scaderea timpului petrecut impreuna si a experientelor impartasite, slabirea sentimentului de intimitate, scaderea dezvaluirii sinelui si capacitate de coping diadic redusa;
– scaderea calitatii comunicarii (interactiunile pozitive mai rare, retragere sau interactiuni negative mai dese);
– cresterea riscului de incidenta a problemelor fizice si psihologice (probleme legate de somn, disfunctii sexuale, tulburari de dispozitie);
– cresterea probabilitatii manifestarii intre parteneri a trasaturilor problematice de personalitate (rigiditate, anxietate, ostilitate).
Astfel, factorii externi de stres duc la alienare reciproca, la o cunoastere reciproca redusa si, in timp, la o calitate redusa a relatiei. Deoarece impactul lor este constant, insa minor, acesta de multe ori nu este perceput, nefiind clar constientizat de catre parteneri. Asadar, tracasarile cotidiene (stres cronic prost gestionat) duc la deteriorarea unei relatii de cuplu. Cand partenerii nu isi mai impartasesc unul altuia nevoile personale, scopurile si interesele, devin treptat straini, se angajeaza in conflicte diadice mai puternice, care duc la o probabilitate crescuta de divort  (Bodenmann, 2005).

Sintetizand, putem compara modul in care aceste trei modele teoretice se raporteaza la clasificarea factorilor de stres. Modelul ABC-X se concentreaza pe factorii de stres majori, modelul lui Bodenmann evidentiaza stresul de zi cu zi, iar modelul lui Karney include ambele categorii. Din perspectiva originii interne sau externe, toate trei modelele se ocupa in principal de analiza stresorilor externi. Totusi, Bodenmann este mai interesat de impactul stresului extern asupra celui intern. Raportat la durata expunerii indivizilor sau cuplului la factorii de stres, modelele nu au o abordare sistematica (exceptie face doar modelul lui Bodenmann din 2004, care se axeaza pe analiza stresului cronic). Postulatul comun al celor trei modele este ca impactul stresului asupra relatiei de cuplu depinde atat de punctele slabe, vulnerabile ale cuplului, cat si de resursele acestuia de coping. Totusi nu este clar conceptualizata si facuta distinctia dintre punctele slabe ale partenerilor luati separat si cele ale cuplului diada (evenimente traumatizante comune, istoricul negativ al relatiei). De asemenea, in timp ce Karney analizeaza procesul de coping prin prisma adaptarii, celelate doua modele vad copingul ca pe o suma de variabile cu rol de moderare, ce actioneaza ca un tampon intre stresori si relatia de cuplu. Variabila cheie in intelegerea actiunii stresului asupra relatiei, copingul individual trebuie analizat impreuna cu cel diadic, pentru a putea estima gradul de functionare a relatiei, stabilitatea si cursul de dezvoltare a acesteia.

Fiecare model teoretic se concentreaza pe anumite dimensiuni si consecinte ale stresului, dar nu exista un model unitar care sa explice toate modalitatile relevante in care stresul afecteaza o relatie de cuplu. Desi multi cercetatori si teoreticieni (Bodenmann, 2005; Story & Bradbury, 2004; Williams, 1995) sunt de acord ca stresul in cupluri este intotdeauna un fenomen diadic, ce afecteaza ambii parteneri intr-un fel sau altul, dezbaterea continua (exista si perspectiva conform careia stresul din cuplu ramane un fenomen pur individual, legat de evaluarile subiective facute de fiecare partener – conform teoriei tranzactionale a lui Lazarus (1999) sau pozitiei teoretice a lui Pearlin and Schooler (1978). Oricum, majoritatea cercetatorilor au adoptat o viziune sistemica asupra stresului, pornind de la asumptia ca stresul unui partener intotdeauna il afecteaza si pe celalalt, cat si cuplul ca unitate.

Aceasta abordare noua are implicatii metodologice importante, afectand modul in care se realizeaza masuratorile stresului din cuplu, dar si prelucrarea statistica a datelor. De asemenea, asigura o intelegere mai buna a modului in care cuplurile percep si gestioneaza stresul, aceste cunostinte fiind folositoare in practica, mai ales pentru preventie si terapia de cuplu (se poate merge mai departe de interventiile si metodele orientate catre individ, integrand in terapie si rolul de partener). Intelegand modul in care partenerii se pot asista reciproc in procesul de coping, terapeutii pot ajuta cuplul sa foloseasca resursele diadice de coping la stres, pe langa cele individuale. Genul acesta de programe de interventie sunt utile:

– in cazurile cuplurilor afectate de stres legat de munca (fie al unui partener, fie cazul in care ambii lucreaza si au un program extrem de incarcat),

– in cuplurile unde unul dintre parteneri are o boala cronica (de exemplu cancer) sau sufera de depresie.

Practic, o intelegere mai detaliata si exacta a mecanismelor prin care stresul afecteaza relatiile de cuplu si familiale poate juca un rol esential in promovarea sanatatii fizice (Burman & Margolin, 1992; Schmaling & Goldman Sher, 2000), a unei stari de bine emotionale si a rezistentei la depresie (Tesser & Beach, 1998), cat si in cresterea nivelului de performanta la locul de munca (Renick, Blumberg, & Markman, 1992). In plus, calitatea unei relatii este un predictor foarte bun pentru calitatea generala a vietii indivizilor.

Colecţie de enciclopedii de psihologie

 

Cadou – o colecţie importantă de carte de psihologie, pe care orice pasionat ar trebui să o citească. Le puteţi citi sau descărca mai jos:

Handbook Of Psychology – Vol 01 – History Of Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 02 – Research Methods in Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 03 – Biological Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 04 – Experimental Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 05 – Personality And Social Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 06 – Developmental Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 07 – Educational Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 08 – Clinical Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 09 – Health Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 10 – Assessment Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 11 – Forensic Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 12 – Industrial and Organizational Psychology

 

Dicţionar de psihologie (A, B)

ABANDON = acţiune de părăsire a unei fiinţe, lipsă de preocupare pentru soarta acesteia

ABREACŢIE = reacţie afectivă amânată a organismului prin care acesta se eliberează brusc de o impresie neplăcută

ABULIE = deficienţă a voinţei, lipsă de voinţă

ACTIVARE = creştere a excitabilităţii sistemului nervos central sub influenţa unui stimul de origine periferică (senzaţie vizuală, auditivă….) sau corticală

ACTIVITATE = ansamblu de acte ale unei fiinţe vii

ACTIVITATE LUDICĂ = conduită de joc

ACT RATAT = fapt al vieţii cotidiene, în general lipsit de importanţă, care survine pe neaşteptate, accidental, în comportamentul normal al unei persoane

ADAPTARE = ajustare a unui organism la mediul său

AFAZIE = alterare patologică a limbajului

AFECT = aspect inanalizabil şi elementar al afectivităţii, diferit atât de emoţie, care este traducţia neuro-vegetativă a afectelor, cât şi de sentimentele mai elaborate

AFECTIVITATE = ansamblu al stărilor afective: sentimente, emoţii şi pasiuni ale unei persoane

AGNOZIE = incapacitate de a recunoaşte obiectele uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simţ şi a unei inteligenţe normale

AGORAFOBIE = teamă nejustificată, însoţită de vertij, pe care unele persoane o trăiesc atunci când se găsesc în locuri publice, în largi spaţii descoperite

AGRAFIE = pierdere a capacităţii de a scrie, independentă de orice tulburare motorie, pierdere care survine la o persoană care mai înainte a scris normal

ALEXIE = pierdere a capacităţii de a înţelege limbajul scris

ALIENARE MENTALĂ = nebunie, tulburare a spiritului care face imposibilă viaţa socială

AMBIDEXTRIE = aptitudine de a se servi cu aceeaşi dexteritate atât de mâna dreaptă, cât şi de cea stângă

AMBIEGAL = tip psihologic la care tendinţele extratensive şi introversive se echilibrează

AMBIVALENŢĂ = stare a unui subiect care, într-o situaţie dată, trăieşte concomitent sentimente contradictorii

ANAMNEZĂ = ansamblu de informaţii culese de la bolnav şi de la anturajul acestuia, referitoare la istoria sa personală şi a maladiei de care suferă

ANGOASĂ = nelinişte dusă la extrem, frică iraţională

ANXIETATE = stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz

APATIE = indolenţă, lipsă de energie, aparentă insensibilitate la stimulările afective

APRAXIE = pierdere a capacităţii de a executa gesturi sau acte elementare, fără ca aceasta să se datoreze unei paralizii sau deficienţe motorii

APTITUDINE = dispoziţie naturală şi dobândită de a efectua anumite sarcini

ARHETIP = model primitiv extern

ASTAZIE = imposibilitate de a se menţine în poziţie verticală

AUTISM = excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate şi la o intensificare a vieţii imaginative

AUTOMATISM = activitate care scapă controlului voluntar şi se realizează independent de acestea

BALBISM = bâlbâială

BEHAVIORISM = stiinţă a comportamentului

BORDERLINE = tulbutarare de personaliate, caz limită

BOVARISM = stare de insatisfacţie datorată decalajului existent între aspiraţiile unei persoane – care se iluzionează cu privire la ea însăşi, care se închipuie diferită, superioară celei care este în realitate – şi condiţiile sale de viaţă.

BRADIPSIHIE = încetinire a cursului gândirii

BRAINSTORMING = tehnică de grup bazată pe metoda asociaţiilor libere, vizând descoperirea de idei noi şi originale în legătură cu o problemă determinată

BULIMIE = tulburare a comportamentului alimentar, apetit excesiv, care îl face pe subiect să mănânce în mod exagerat

Poveşti terapeutice (2)

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
– Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
– De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
– Cum asa?
– De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara…

Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara! Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii.

Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
– De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
– Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau…

Poveşti terapeutice (1)

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
“Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!”
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
“Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”
“Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?”
“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”
“Si asta te intristeaza?”
“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”
“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.
“Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.”
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
“Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”
“Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.”
“Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.

Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.” Paulo Coelho

Mini-dicţionar de logopedie (6)

Mutacism = manifestare deliberata, voluntara a unei persoane de a refuza comunicarea, datorita unei stari afective negative acute, de dispret, de opozitionism. Se intalneste la copii si tinerui normali, ca o manifestare de protest sau ca atitudine de supraestimare a valorii propriei persoane. Cauze care determina mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.

Mutism = suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul. Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat; poate fi consecinta unei inhibitii patologice.

Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara a unor silabe sau cuvinte dintr-o fraza.

Rinolalia = se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita “unei comunicatii intre rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta unei rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se formeaza din cauza unei sonoritati anormale este denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate a curentului de aer pe cale orala, fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii nazale, cerului gurii moale si tare.

Rotacism = aspect al dislaliei consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care poate fi intalnita sub urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din cuvant – pronuntarea uvulara sau velara a sunetului care da graseierea – pronuntarea monovibranta a sunetului realizata printr-o singura bataie, lovire a varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata prin mai multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a sunetului prin vibrarea buzelor – pronuntarea interdentala a sunetului “r” – inlocuirea sunetului cu “l”, dislalie numita pararotacism. Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo – dentala apicala.

Tahifemie = forma patologica de hiperactivitate verbala ce consta in accelerarea exagerata a debitului verbal, ritmul ingreunand mult prehensibilitatea comunicarii. Cu toata ritmicitatea grabita nu se constata defecte de ordin sintactic si nici fonetic

Problemele în cuplu

• Se poate intampla, din diferite motive, ca doi parteneri sa nu mai reuseasca sa isi faca timp unul pentru celalalt. Acest lucru nu trebuie interpretat automat ca o disparitie a sentimentelor. Se poate spune ca acest lucru poate aparea, intr-o ultima instanta, ca efect secundar al sentimentului de instrainare, ca urmare a pierderii intimitatii in cadrul relatiilor de cuplu. Insa este rezultatul unui indelungat proces, nu raspunsul imediat al anumitor frustrari, asteptari neimpartasite si nesatisfacute etc. care pot declansa un comportament evitant.

• Job-ul poate ajunge mai important decat partenerul de viata atunci cand persoana in cauza nu se mai regaseste in relatia de cuplu, cand satisfactiile personale intra intr-un con de umbra si are nevoie de mai mult. Unii dintre noi simtim nevoia de a fi admirati, apreciati, valorizati! Se poate intampla ca acestia sa resimta o acuta nevoie de recunoastere sociala, profesionala ca rezultat al unei imagini de sine nesatisfacatoare si o stima de sine scazuta. In astfel de cazuri se poate intampla ca atentia si recunoastere ce vine din partea celuilalt (partenerului de cuplu) sa nu fie suficienta, sa resimta nevoia de mai mult: „Tu spui asa pentru ca ma iubesti!”. O astfel de persoana va avea nevoie de realizari si de recunoasterea colegilor, sefilor sai. Se poate intampla ca acest lucru (job-ul devine mai important decat partenerul de viata) sa fie doar o impresie, o supozitie nefondata, nascuta din resimtirea unei lipse de atentie din partea celuilalt. Astfel in timp ce unul dintre parteneri are viata atat intima cat si una socio-profesionala, celalalt (pentru care viata socio-profesionala nu ii aduce satisfactii sau nu exista) se poate simti dezavantajat, lasat deoparte, neglijat. El ajunge sa-i reproseze celuilalt acest lucru nascand conflicte, neintelegeri etc.

• Ideal si de dorit este sa va canalizati fortele astfel incat monotonia sa nu se instaleze comod intre voi. Cu cat interveniti din timp, cu atat va cresteti sansela si va usurati „eforturile” de a va mentine relatia vie.
Comunicarea intr-un cuplu nu dispare cu adevarat, isi schimba doar registrul, iar cei doi ajung la concluzia ca vorbesc limbi straine, ca nu mai reusesc sa fie intelesi sau sa inteleaga ce se intampla sau ceea ce vrea celalalt sa comunice.
Una dintre conditiile unei bune comunicari este ascultarea. Prin urmare, inainte de a ne intreba daca stim sa comunicam, este indicat sa ne intrebam daca stim cu adevarat sa il ascultam pe cel din fata noastra. Cati dintre voi chiar il ascultati cu atentie si activ pe celalalt?!

Înregistrare emisiune TV – mituri despre profesia de psiholog

O emisiune foarte interesanta despre psihologie si miturile legate de meseria de psiholog, realizata de TVR Cluj, avandu-i drept invitati pe dl. Daniel David si dna. Adriana Baban:

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6

Partea 7

Partea 8

Consiliere psihologică vs. Psihoterapie (2)

În sens larg, psihoterapia este definită ca intervenţie psihologică în patologie şi optimizarea subiecţilor umani sănătoşi. În sens restrâns, psihoterapia reprezintă psihologie aplicată, altfel spus, psihoterapia înseamnă intervenţie psihologică în practica clinică. Dacă psihoterapia este intervenţie psihologică orientată mai ales spre patologie, consilierea este intervenţie psihologică orientată predominant spre optimizarea subiecţilor umani sănătoşi (ex. crearea unui sistem coerent de scopuri în viaţă, dezvoltarea autonomiei clienţilor etc.). Aşadar termenii de consiliere şi psihoterapie sunt termeni cu semnificaţie apropiată. Dacă psihoterapia este definită în sens larg, atunci termenul de consiliere este o subcategorie specifică psihoterapiei. Dacă psihoterapia este definită în sens restrâns, atunci consilierea şi psihoterapia au domenii diferite de aplicaţie: patologia pentru psihoterapie şi optimizarea personală pentru consiliere.

Factorii oricărui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau in:

1. diagnostic psihologic şi evaluare clinică (evaluarea stării actuale în consiliere);
2. relaţia terapeutică (de consiliere) -este caracterizată ca o alianţă de lucru descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la rândul său simptomatologia, furnizând clientului o nouă experienţă emoţională şi oportunitatea de a discrimina între trecut şi prezent (Bergin & Garfield, 1994). Mai mult, în cazul terapiei dinamice, relaţia terapeutică generează şi nevroza de transfer; aceasta este stimulată prin comportamentul terapeutului (într-o manieră profesională) şi este foarte importantă pentru următoarea etapă a tratamentului dinamic. În alte forme de terapie (ex. terapia cognitiv-comportamentală, terapia umanistă), alianţa de lucru nu generează nevroza de transfer pentru că terapeutul menţine această „alianţă” printr-un comportament empatic, congruent şi colaborativ faţă de pacient;
3. conceptualizarea sau explicaţia dată simptomelor pacientului (problemelor clientului-în consiliere):
– stimulează nevoia de a modifica cogniţiile şi comportamentele dezadaptative;
– reduce de asemenea şi simptomatologia, pentru că pacientul îşi înţelege tulburarea, astfel încât anxietatea determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată, şi pentru că accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare (efect placebo);
– este o prerechizită pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a cogniţiilor şi interacţiunii cu mediul.
4. tehnicile sunt strâns legate de conceptualizarea terapeutică şi vizează modificarea elementelor patogenetice sau de sanogeneză.